Csíki Játékszín

„Gala” este un eveniment la care se poate întâmpla orice. Este un joc euforic nonverbal, care reinterpretează noțiunea de timp și spațiu. Este un ritm modern și elevat centrându-se pe personalitatea multilaterală a omului.
Personajele așteaptă cu nerăbdare. Sărbătoarea este o obligație. Omul trebuie să se comporte ca atare, trebuie să supraviețuiască cumva, așteaptând salvarea printr-un eveniment care să le schimbe viața. Imaginația se dilată, ego-ul iese la lumină și se exprimă fără scrupule: se agață de puterea ultimului minut, speră în supraviețuire.
Este dansul nebun al bărbaților și femeilor: se cunosc, împărtășesc momente comune și, în final, poate se și despart, toate acestea plasate într-o atmosferă plină de umor, autoironie, muzică, dans și gesturi în care spectatorul se poate recunoaște pe sine.

 

Regatul împăratului Legato se prăbușește și nu poate fi salvat decât dacă unul dintre prinții Bandura sau Dako se căsătorește cât mai repede cu o prințesă bogată. Amândoi sunt fermecați de portretul Kunigundei. Cei doi pornesc imediat la drum ca, înfruntând toate obstacolele, să o ceară în căsătorie pe Kunigunda. Mama prințesei, regina Moderata, născocește, cu mare istețime, probele: doar acel tânăr se poate căsători cu fiica ei care reușește să îi înfrunte pe vrăjitoarea pădurii, Lila Kacaj, pe jefuitorul deșertului, Ben Gaz și pe înfiorătorul Hexameter, zmeul cu șase picioare. La fel ca în toate poveștile, la sfârșitul acestui drum greu si primejdios, adevărul câștigă și toată lumea este răsplătită după merite. Basmul lui Muszty Bea si Dobay András se adresează atât celor mici, cât și celor mari. În povestea plină cu umor, muzica si cântece prinții, orbiți de dragoste, nici nu bănuiesc că există pe lume comori mult mai de preț decât zestrea Kunigundei...

Nu numai lumea, ci însuși eroul are două fețe. Devine cu drag „ruda” celor care exercită putere politică, în timp ce urmărindu-și principiile sale, visează la crearea unei lumi cinstită. Între timp și rudele – sufocate de vâltoarea lor existențială – încearcă să se agațe de el. Viața lui sentimentală se desfășoară, și ea, într-o tensiune provocată de existența a două femei. Romanul are o structură excepțională care parcurge pe mai multe fire epice secretele sufletului și laturile obscure ale realității. Toate acestea sunt sudate de o coloană dramatică: istoria lui KOPJÁSS István, care strigă după scenă.

Adaptarea scenică a lui SZÉKELY Csaba urmărește aceste perspective, propunând să ne avertizeze să fim mai treji în lumea noastră și să reînnoim pasiunea de a (re)citi romanul.

Casa sărbătorilor este un loc în care gustul bucuriei se amestecă cu cea de pelin, iar membrii familiei și prietenii care se adună de sărbătoare ascund secrete grave. Se poate trăi sincer, fără frică, liber într-o astfel de casă, în care contururile bine definite a sentimentului de securitate sunt estompate? Iar dacă miza este supraviețuirea, cât de departe merge omul pentru a-și atinge scopul?

În spectacol, care defapt îmbină două piese ale lui Sándor Kányádi, se amestecă trecutul cu prezentul și viitorul.

Prima reprezentație a Casei sărbătorilor s-a ținut în 1970 în teatrul din Satu Mare în regia lui Ferenc Kovács. Premiera Tragediei de două persoane, regizată de Gyula Cseresznyés a avut loc în 1990.

 

Caragiale și-a scris ultima piesă de teatru la jumătatea carierei sale de scriitor, în anul 1890. Este diferit din toate punctele de vedere față de comediile lui de critică socială, de proza scurtă satirică, de articolele lui politice.

Succesul internațional instant a dramei contrazice opinia negativă a criticii perioadei: în anii de după apariție traduceriile ei în limbile maghiară și germană s-au jucat la Budapesta și în mai multe orașe din Germania, iar o tranliterație a ei s-a prezentat și la Paris.

Povestea se desfășoară într-o singură noapte. Personajele au o poveră grea pe umeri: conștiința unei crime nemărturisite, comise din dragoste, pedeapsa și tortura condamnată din greșeală, sentimentul chinuitor de vinovăție a culpabiului adevărat și în cele din urmă nebunia. Grozăvia din trecut iese la iveală lent, persecuția are succes, se face dreptate, dar aceasta nu mai schimbă cele întâmplate.

 

Sapa, lopata și clopotul mare (titlu de lucru) încearcă să examineze ce înseamnă căsătoria în regiunea noastră, ce reguli are, cum se împart sarcinile, cine ia deciziile, ce așteptări avem de la perechea noastră, ce așteptări are societatea de la noi, cum putem – dacă putem – crea o casă armonioasă, să ne acceptăm pe noi înșine și perechea. Perioda de repetiții a spectacolului Sapa, lopata și clopotul mare s-a precedat de o fază de cercetare în care s-au făcut 21 de interviuri cu persoane de vârste și stări civile diferite, producând în total 320 de pagini de text.

Piesa lui Boris Akunin începe cu scena finală a Pescărușului scris de Cehov. Combină dramatismul cehovian cu povestirea criminală. Este aproape comedie neagră. Oare ce se întâmplă după renumita scenă de închidere? 

Regândirea postmodernă a lui Cehov perturbă și cronologia tradițională, lineară a piesei originale: în continuarea scenei din drama originală urmează explorarea multiplă a morții lui Treplev – care în varianta lui Akunin este rezultatul unei crime și nu a sinuciderii. Pe lângă faptul că astfel Akunin ne prezintă în text, într-un mod deosebit, concepția bazată pe repetiție a timpului postmodern care se tot întoarce în el însuși, de asemenea distorsionează ironic trăsătura cea mai fundamentală a genului romanului de polițist.

 

Prin piesa dramaturgului Pénzes Csaba putem arunca o privire asupa vieții învelite cu o ceață mistică a lui Katalin Karády, despre care s-au creat mult mai multe legende decât povestiri sau documente autentice. Se vor auzi melodiile eterne ale lui Karády, care luminează ca niște lămpi de semnalizare succesele și eșecurile unei cariere de necrezut. 

Inginerul feroviar István Baracs intră în conflict de interese cu contele Korláthy care trăiește pe moșia apropiată și în mod irațional, dar legitim prin rangul lui pretinde calea ferată care se construiește satului. Necunoscându-se, Baracs și contesa Korláthy se îndrăgostesc, dar în castel există un decalaj insurmontabil între cei doi pe care îl agravează și conflictul cu contele. 

Povestea Magnatului Miska ridiculizează diferențele sociale absurde ale unor vremuri trecute.

 

Piesa ne prezintă pe o mamă care își crește copilul singură deoarece soțul lui luptă pe front de multă vreme. Apoi vin două scrisori. Una tocmai de la tată către familia lui,  dar celălalt aduce vestea morții lui.

Înmormântare, doliu și viață de văduvă o așteaptă pe al nostru personaj principal care nu vrea decât să facă față.

 

Cât de mari suntem defapt? Și cât de mari ne vedem în relație cu mediul nostru? Și oare în ce măsură este bunătatea noastră doar o constrângere care vine din trivialitatea stimei de sine?

Chiar dacă numai la nivelul poveștilor, dar ne confruntăm cu aceste probleme deja în timpul copilăriei, și jocul care poate să dizolve toate opozițiile războinice nu eșuează nici în Csipike.

O lume de vis uluitoare care, deși fiind scris copiilor, cu ludicitatea, moralele și valorile ei i se adresează și viitorului adult.